0 2 minute 9 luni

Disconfortul creat de ciori cetăţenilor care se plimbă prin Parcul General Ioan Dragalina, din cauza mizeriei pe care o fac, ori celor care locuiesc în blocurile din jur, prin zgomotul produs, nu este o temă de discuţie de ieri, de azi. Nu a făcut excepţie nici ultima şedinţă a Consiliului Local Caransebeş, când Alin Purdescu şi Simion Paica au adus în discuţie această problemă, sugerând că o soluţie ar fi distrugerea cuiburilor, cu atât mai mult cu cât, în trecut, ciorile au fost îndepărtate, pentru o vreme, cu petarde.
Primarul Felix Borcean a spus, în plenul şedinţei, că distrugerea cuiburilor ţine de sfera penalului, ciorile fiind protejate prin lege, cu atât mai mult cu cât organizaţiile de protecţie a faunei sunt cu ochii pe ele şi se sesizează imediat. Ce a putut să facă Primăria municipiului în acest sens a fost să monteze aparate care imită sunetele scoase de păsările de pradă, însă soluţia nu a prea dat rezultate. Cât despre tăierea crengilor pe care păsările şi-au construit cuiburile, aceasta nu intră în calcul, platanii fiind deja toaletaţi.
În Uniunea Europeană, ciorile sunt protejate prin lege, pe motiv că se hrănesc cu insecte, rozătoare și hoituri, iar pe de altă parte, pentru că în cuibul lor se adăpostesc alte specii de păsări, la rândul lor ocrotite de om, şi nu pot fi vânate fără autorizație de la Ministerul Mediului.
Cosmin VLAD