După ce la sfârşitul săptămânii trecute a dus la Sighetu Marmaţiei un transport de ajutoare colectate de Biserica Ortodoxă Ucraineană din Caransebeş, constând din alimente neperisabile, apă îmbuteliată, pături şi obiecte de igienă corporală, voluntarul Stelian Cornea a plecat în această seară spre Polonia, la Cracovia, unde duce cinci femei şi un copil care s-au refugiat din calea războiului din Ucraina.
Maşina, precum şi combustibilul au fost puse la dispoziţie de Ovidiu Tiuch, membru al comunităţii ucrainene din Caransebeş, cele şase persoane refugiate fiind cazate până acum la Centrul de Plasament „Casa Noastră” din Zăgujeni. De asemenea, în cursul zilei de mâine, de aici vor pleca încă 11 persoane spre Timişoara, iar de acolo spre Berlin.
Bianca METEŞ