Așa după cum i-am informat pe cititorii noștri, în data de 19 iulie, în satul Cănicea, comuna Domașnea, a avut loc un eveniment în urma căruia doi barbați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, pentru infracțiunile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce aceștia au agresat un polițist care intervenea în cazul unui tânăr care conducea un ATV sub influența băuturilor alcoolice și fără a poseda permis de conducere.
Astăzi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au transmis un comunicat de presă în care se precizează că, în urma desfășurării evenimentului din data de 19 iulie și a apariției materialului video pe o rețea de socializare în data de 27 iulie, polițiștii inspectoratului au identificat cinci bărbați și o femeie, pe care i-au sancționat contravențional cu amenzi cuprinse între 6.000 și 8.000 de lei, în valoare totală de 46.000 de lei, ca urmare a provocării sau participării la scandal, respectiv împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu.
Bogdan NAUM