În data de 4 august, două tinere, Luisa Lagos Guillen, din Oțelu Roșu, și Tabita Mihuț, din Marga, au hotărât să plece în aventura vieții lor, pe care au anunțat-o pe rețelele de socializare. 
„Bună, suntem Luisa și Tabita, avem 16 ani și am terminat clasa a X-a. Dintotdeauna am împărtășit aceeași dragoste pentru natură și sportul în aer liber, iar acum am descoperit drumul care unește: Via Transilvanica. Astfel, noi ne-am decis să parcurgem în luna august tot traseul de 1.400 km, pe biciclete ne-electrice, fiind cele mai tinere fete care să o străbată în totalitate. Această provocare ne va testa limitele, ne va maturiza să fim mai responsabile și să ducem la bun sfârșit cu perseverență planul pe care ni l-am propus. Călătoria din sudul în nordul țării ne va ajuta să înțelegem ce înseamnă cu adevărat pământul și oamenii țării noastre”.
Ele au plecat din Drobeta Turnu Severin, într-o călătorie de 30 de zile, până la Putna.
Pentru siguranța lor, cele două tinere sunt însoțite pe traseu de Nosu Mihuț, tatăl Tabitei, un împătimit de călătorii și membru în câteva expediții coordonate de alpinistul caransebeșean Cornel Galescu pe mai multe continente, care le va acorda și asistență tehnică și logistică, atunci când va fi cazul.
În continuare, publicăm fragmente din „jurnalul de călătorie” al celor două tinere, cu imagini și impresii postate pe pagina Aventuri pe 2 roți.

„■Primii 50 km
Luni a fost prima zi și punctul zero al experienței noastre.
La Drobeta Turnu Severin am făcut primele fotografii pe Via Transilvanica, chiar la ultima bornă, care pentru noi era de fapt prima. Noi mergem de la sud la nord, așa că de acum încolo începe greul și ne așteaptă încă 1.399 de borne până la destinație.
Am primit și prima ștampilă în carnetul de drumeț, de la domnul portar de la Muzeul Regiunii Porților de Fier, care ne-a urat drum bun. Startul a fost perfect. Senzația că în sfârșit am pornit la drum a fost ceva ce nu putem pune complet în cuvinte.
Cum a fost prima zi? 50 km până în Cireșu, o diferență de nivel de 1.240 m, un aer înăbușit care aproape că ne-a tăiat respirația pe urcări… Și, totuși, o zi care ne-a umplut de bucurie. Poate era adrenalina, poate emoția, poate faptul că visam la traseul ăsta de atâta timp. Peisajele ne-au tăiat respirația de câteva ori, la propriu. Iar apusul de soare, prins undeva la marginea unui deal, ne-a oprit pur și simplu din pedalat. Liniște, culori calde și un moment din ăla în care simți că ești exact unde trebuie. Pe traseu, am dat peste o broască țestoasă, așa, din senin, care părea să ne spună: «nu-i grabă, fetelor». Nu știm dacă și ea merge spre Putna, dar dacă da… ne vedem acolo!
Am ajuns frânte la cazarea lui nea Tudor, gazda noastră, care ne-a așteptat cu masa pusă. Am mâncat, am făcut un duș și am dormit ca lemnul.
Ce am învățat în prima zi? Că nu trebuie să pedalezi repede, ci constant. Și că trebuie să te oprești, nu doar să-ți tragi sufletul, ci și ca să simți drumul.
■ Zilele 2 & 3 – urcări care te pun la încercare și priveliști memorabile
Ținem pasul cam greu cu postările, important e că ținem pasul cu traseul.
În Ziua 2 am plecat de la Cireșu către Casa Valea Cernei și am ajuns pe la ora 21 la cazare, unde din fericire am fost așteptate cu masa pusă, un aspect pe care îl apreciezi diferit după o zi întreagă de efort.
În Ziua 3 am avut în față 70 de kilometri, cu o diferență de nivel serioasă. Dimineața a fost puțin descurajantă, pentru că au trecut câteva ore și nu reușisem să facem nici 5 km. Urcările păreau nesfârșite și pe la ora 18 seara am ajuns în Crușovăț și eram aproape convinse că nu vom prinde Prigor înainte de miezul nopții. Și totuși… Am tras de noi mai mult decât credeam că putem și am recuperat, iar în loc de ora 23, cum estimasem, am ajuns la 21:30.
Dar tot efortul a meritat: în Munții Cernei, între cătunele izolate și liniștea drumului, am găsit cele mai frumoase priveliști de până acum. Culori, lumini și cadre care nu pot fi prinse nici măcar în poze.
■ Am ajuns la Glimboca! Urmează Oțelu Roșu, unde ne așteaptă cei mai apropiați. Mulțumim tuturor pentru întâmpinare.
■ Porțiunea de ieri, traseu Bucova – Hobița (Pui), a fost spectaculoasă dar nu fără provocări… Însă mergem tot înainte! Astăzi am plecat de la Hobița spre Sarmisegetuza Regia, capitala statului dac, pe care de abia așteptăm să o vedem.
■ Ziua 8. Ieri (marți, 12 august – n.r.) am parcurs portiunea Hobița (Pui) – Sarmisegetuza Regia și am ajuns mai devreme decât am preconizat (distanța a fost 35 de km). Am reușit să ne revenim după căldura de pe drum și să ne odihnim un pic, ceea ce este foarte bine, deoarece astăzi vom avea o distanță mai lungă.
În timp ce admiram un apus superb de prispa cabanei unde ne-am cazat, ne gândeam cu recunoștință la frumusețea zilei și la câteva din locurile pe care le-am văzut: Munții Orăștiei, cum am traversat Fundătura Ponorului, și Poiana Omului.
Pe traseu ne-am întâlnit cu alți drumeți de pe Via, care știau de noi și aventura noastră (interesant!). Ne-am întâlnit la magazin în satul Râul Bărbat, unde ne-am oprit să ne luăm ceva de prânz…
Am încercat să surprindem în fotografii câteva din aceste frumuseți, ca să vă bucurați și voi de ele, dar nimic nu se compară să treci prin aceste locuri și să le vezi cu ochii tăi. Sperăm să vă trezim interesul să parcurgeți Via Transilvanica și să trăiți și voi acest vis frumos de care noi ne bucurăm din plin!”.
Sonia BERGER