Poate unii caransebeşeni nici nu-l mai observă, într-atât s-au obişnuit cu el în locul acela dintre Biserica romano-catolică şi Primăria municipiului. Aproape că face parte din peisaj. E discret, la fel de discret ca şi cărţile lui. Îl cheamă Ilie Flachsel, are 57 de ani şi e din Reşiţa, dar aproape în fiecare dimineaţă e caransebeşean. Dacă nu e el, standul lui, acoperit cu o prelată, e acolo de peste 20 de ani, de când vinde cărţi vechi în regim de anticariat, lângă fântâna de unde cei însetaţi beau apă, iar cei flămânzi de cultură mai merg doi metri ca să se întâlnească cu lumea pe care el le-o oferă între două coperţi de carton.
Când nu are clienţi, Ilie Flachsel citeşte. Într-o dimineaţă l-am întrerupt din îndeletnicirea lui, dar nu s-a supărat. Am vrut să stăm de vorbă. Am vrut fiindcă piaţa de carte e, într-un fel, barometrul cultural al unui oraş. Să-mi răspundă la câteva întrebări care de ani buni nu-mi dau pace, dar mi-a fost parcă nu ştiu cum să i le pun, poate fiindcă trăim într-o lume a internetului şi tehnologiei în care cartea, simpla şi frumoasa carte, a fost înlocuită de sofisticatul, tot mai sofisticatul telefon mobil care, mai nou, ţine loc de orice în vieţile noastre.
Ştiam cam ce se citeşte, „oficial”, la Caransebeş, de la Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”, care ne-a spus că, în această perioadă de vacanţă, cel puţin, trec pragul instituţiei pe care o conduce între 25 şi 35 de elevi, dar şi de oameni maturi. Acum 20 de ani nu erau atâţia, dar probabil că între timp cărţile s-au scumpit şi cititorii preferă să împrumute, decât să dea banii pe ele. Cel mai mult e cerută bibliografia şcolară, dar sunt solicitări şi pentru scriitorii clasici, cărţi pentru tineret, poezie şi filosofie, şi mai ales pentru literatură de dragoste şi cărţi uşoare, pentru vacanţă.
Asta, aşa, oficial. Revenind însă la Ilie Flachsel, acesta mi-a spus că face totul cu mare plăcere, cu satisfacţia omului căruia îi place să citească şi bucuria celui care îl vede şi pe altul citind.
Nu ştie exact câte cărţi are pe stand, dar aproximează că vreo 500. Are şi scriitori români şi străini, şi cam toate genurile literare, de la filosofie şi clasici români şi universali, de la istorie şi geografie, până la capă şi spadă şi romane poliţiste, de spionaj şi de război. „Am din fiecare gen câte ceva, fiindcă există perioade când merg unele şi perioade când altele sunt în preferinţele cititorilor. În general mi se cer cărţi poliţiste, de dragoste sau de aventuri, mai ales acum, vara, dar şi istorie, filosofie, poezie, psihologie, cărţi motivaţionale sau, ce am observant în ultimul timp, solicitări despre cărţi cu lagărele în care au fost închişi evreii în Al Doilea Război Mondial, acestea venind mai ales din partea fetelor. O influenţă au şi televiziunile, adică atunci când se vorbeşte despre o anumită carte sau un anumit scriitor, imediat sunt întrebat dacă am aşa ceva”.
Cea mai veche carte pe care a vândut-o era din 1890, dar pe acestea, cele cu adevărat vechi, nu le ţine pe stand, fiindcă se deteriorează.
Ilie Flachsel vine la Caransebeş aproape în fiecare zi, poate puţin mai rar acum, pe căldurile astea. La Reşiţa nu vinde cărţi. A încercat o dată, mai demult, în centrul oraşului, dar nu a reuşit să-şi scoată nici banii pe care i-a dat pe biletul de autobuz, fiindcă lumea, acolo, nu e interesată de citit, aşa că a renunţat repede.
Îi e greu să precizeze exact câţi clienţi pe zi „calcă pragul” standului său de cărţi. Poate să aibă doi, sau poate să aibă zece. Nu există o regulă în privinţa asta.
Anticarul nu-şi vinde scump marfa. Cea mai ieftină carte e un leu, iar preţul cel mai mare e de 10 lei. „Media e undeva pe la 4-5 lei. Încerc să menţin un anumit preţ pentru a ajuta oamenii să citească, fiindcă nu urmăresc neapărat partea financiară”.
Acasă, Ilie Flachsel apreciază că are peste 20.000 de cărţi, pe care le ţine în depozit. Pasiunea din care şi-a făcut un mod de viaţă a început prin contopirea celor două biblioteci, a sa şi a soţiei sale. „Am ajuns la concluzia că, având aceleaşi gusturi în materie de citit, inevitabil au apărut şi dublurile. De-acolo am început. Mai întâi la Reşiţa, la Ociko, am văzut că se caută, şi atunci am demarat şi o mică afacere, dacă se poate spune aşa. Şi eu, la rândul meu, cumpăr carte, pe care apoi o revând, dar mai şi primesc. Chiar săptămâna asta, un cetăţean din Caransebeş mi-a donat două plase pline cu cărţi”, a mai spus Ilie Flachsel, care, ca cititor, s-a orientat spre istorie şi artă.
Întrebat ce le trasmite caransebeşenilor, a răspuns simplu: „Sincer? Să încerce să citească, şi să înţeleagă că acest lucru este spre folosul lor. Ce pot să spun mai mult? Rămâne la latitudinea fiecăruia să aprecieze rolul cititului…”.
Adrian CRÂNGANU