Comuna Zăvoi se află printre cele 23 de localități din România aflate pe traseul Caravanei de Toamnă Bucurie în Mișcare, în cadrul căreia marți, 8 octombrie, în intervalul orar 11– 15, se vor desfășura multiple activități sportive.
Fiind singura localitate aleasă din Caraș-Severin, comuna Zăvoi găzduiește caravana rurală organizată cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Zăvoi și al Școlii Gimnaziale Zăvoi.
„Programul zilei va cuprinde multiple spații de mișcare, de la zone dedicate sporturilor de tip fotbal, baschet, tenis cu piciorul, volei, badminton sau tenis de masă, la zone cu jocuri de precizie, trasee de ștafete și activități pe echipe. În zona de scenă vor avea loc demonstrații ale unor cluburi locale sau zonale, din diverse arii și discipline sportive. Mari și mici, sunt așteptați la mișcare pe terenul de fotbal din localitatea Zăvoi, cu ocazia ultimului proiect major al acestui an, al Caravanei de Toamnă Bucurie în Mișcare. Participarea este gratuită”, ne-a spus primarul Doru Cîrdei.
Sorin ROGOZ