În urma lucrărilor de reabilitare a clădirii Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş, efectuate în urmă cu câţiva ani, sub scena Sălii de spectacole au fost descoperite două încăperi ale pivniţelor care au aparţinut celebrului restaurant „Pomul Verde”, care îşi trăgea numele de la teii plantaţi în faţa localului. Restaurantul era unul dintre cele mai cunoscute localuri din zonă, celebru pentru vechimea lui, dar şi pentru personalităţile care, de-a lungul timpului, i-au călcat pragul. Între timp, încăperile, construite din cărămidă, la jumătatea secolului al XIX-lea,  au fost amenajate, ele găzduind diferite activităţi culturale.

Încercând să aflăm mai multe despre acest subiect, dar mai ales despre trecutul restaurantului „Pomul Verde”, am constatat cu surprindere că informaţiile oficiale, sau măcar exacte, cu privire la istoria celebrului local, lipsesc cu desăvârşire, chiar şi de pe internet. În aceste condiţii, am apelat la însemnările făcute în urmă cu câţiva ani, cu ocazia unei discuţii purtate cu regretatul istoric caransebeşean col. (r) Liviu Groza, un om care s-a identificat cu adevărat cu trecutul acestor locuri.

„Despre istoria acestui local nu s-a scris aproape nimic, şi asta din cauză că era o clădire oarecare… Bătrânii, însă – şi eu am beneficiat de informaţiile domnului Pavel Jumanca, în vârstă de 90 de ani –, îşi amintesc că acolo ar fi fost pe vremuri un han, un han care adăpostea caii de poştă, acolo era Poştalionul din Caransebeş. În ceea ce priveşte anul în care clădirea a fost construită, el nu e precizat nicăieri. În tot cazul, ea a fost ridicată spre sfârşitul anilor 1700, începutul lui 1800…”, ne-a spus atunci Liviu Groza.

La început, localul a servit ca restaurant, la parter, şi ca hotel – la etaj. Restaurantul se întindea de la actuala Sală de jocuri, până la Banca Transilvania, inclusiv. De la Bancă, şi în momentul de faţă există o treaptă care mergea spre Sala de dans a „Pomului Verde”. Acolo era un glasvand, care culisa şi se intra în actuala Sală de spectacole a Casei de cultură, care pe atunci aparţinea restaurantului, al cărui patron era Lichtneckert, în perioada anilor 1860-1870, acesta fiind primul nume de proprietar cunoscut. Ce era frumos la această sală era că se dădea la o parte glasvandul, pe margine erau scaune, obligatoriu fetele trebuiau să vină cu mamele lor şi, în fiecare sâmbătă, era aşa-numita „coterie”, adică dans pentru tineret. La loc de frunte erau valsurile lui Strauss, şi abia după aceea au apărut tangourile. Băieţii, tinerii, trebuiau să se ducă la mame, să ceară voie să danseze cu fiicele lor. Sărutau mâna doamnelor, luau fetele de mână, dansau, iar după ce terminau dansul sărutau mâna fetelor, se duceau la mame şi le mulţumeau că le-au permis să danseze cu acele domnişoare. Erau nişte forme de educaţie pe o treaptă mult superioară, o educaţie nobilă… Se dansa într-o sală ai cărei pereţi erau căptuşiţi cu oglinzi cu rame aurite şi cu sticlă de Murano. Acestea au dispărut, s-au spart, au fost sparte… Nu mai erau bune, pentru că erau ale unor regimuri „apuse”… Aceasta era sala de spectacole a Caransebeşului şi ea a găzduit extrem de multe acţiuni, în mod deosebit în Duminica Tomii, care era socotită Ziua Oraşului, iar Reuniunea Română de Cântări şi Muzică obligatoriu trebuia să dea concert, la fel cum făcea de Sfântul Vasile sau de Rugă, de Sfântul Gheorghe… După concertul de Sfântul Gheorghe, în Teiuş începea jocul. Era o îmbinare foarte armonioasă în timpul Sărbătorilor creştine, în care populaţia Caransebeşului era unitară, când nu mai existau trepte sociale, intelectualii contopindu-se, practic, de bunăvoie, cu ceilalţi. „Încăperea aceea ar trebui tapetată cu plăci pe care să scrie anul şi ce manifestare a găzduit. De exemplu, în 1914, s-a jucat opereta «Crai nou», atunci când dr. Cornel Corneanu a ţinut neapărat să se fotografieze cu tot Ansamblul, pe fundal fiind «Lupta de la Călugăreni», a lui Corneliu Baba, care a fost plătită de Cornel Corneanu. Or, dacă ne gândim la «Crai nou», ce înseamnă «Crai nou», dacă ne gândim şi la fotografia lui Mihai Viteazul, care a plecat la Alba Iulia de aici, din Caransebeş, sunt lucruri care fac cinste acestui oraş, istoriei sale”.

De-a lungul timpului, încăperea a fost naţionalizată şi transformată în sală de spectacole.

În ceea ce priveşte restaurantul, acesta era socotit cel mai luxos din Caransebeş. Aici, mai spunea istoricul, nu putea să intre oricine, cei care îi treceau pragul trebuiau să poarte o anumită ţinută. Pentru oamenii de rând, exista un al doilea local, acolo unde acum se găseşte sediul Băncii Române de Dezvoltare. În primul restaurant, acolo unde ţinuta era obligatorie, erau formate grupuri de intelectuali care aveau mesele lor rezervate. Întregul restaurant era îmbărcat în pluş albastru, de o frumuseţe rară. Mâncarea se servea în farfurii din porţelan de Rosenthal, iar tacâmurile erau din argint, totul ca într-un restaurant de lux.

„Imobilul era unul deosebit de important, prin prisma personalităţilor care au trecut pe aici. La «Pomul Verde» a servit masa George Enescu, atunci când a fost la Caransebeş. Vreau să evidenţiez faptul că de la Cinematograful «Luna», studenţii Institutului Teologic şi Pedagogic l-au purtat pe braţe până la restaurant. Tot aici a servit masa Generalul Berthelot, comandantul Misiunii Franceze în Primul Război Mondial. Aici a mâncat Trupa «Antonescu», de la Bucureşti, în 1914, atunci când au dat trei spectacole… Vă daţi seama ce a însemnat ca un teatru românesc să vină în perioada 1914, când Legile Dualiste înfierau şi căutau să şteargă naţiunea română, iar aici, la Caransebeş, s-au jucat trei piese româneşti, aduse de trupa lui Antonescu… După spectacole, la «Pomul Verde» s-a dat un banchet celebru, iar în carte se spune: «Cântau ţăranii, cântau intelectualii şi declamau poezii româneşti, iar în fruntea lor se găsea Episcopul Miron Cristea». Erau acestea, cumva, şi acţiuni premergătoare Marii Uniri. Să nu uităm că, tot în această perioadă, la restaurantul «Pomul Verde», Ghiţă Bona se urca pe masă şi cânta «Dorul înstrăinatului», fapt pentru care a fost amendat şi condamnat…”.

Tot pe la „Pomul Verde” au mai trecut Liviu Rebreanu şi Titu Maiorescu. „Poate că vă sperie aceste nume, dar, vedeţi, sunt personalităţi ilustre care au venit în Caransebeş… Să nu mai vorbim de Nicolae Iorga… El a fost de trei ori în Caransebeş şi întotdeauna a servit masa la acest restaurant. A ţinut să se fotografieze, în Grădina «Pomului Verde», în 1922, cu Trupa de căluşeri din Obreja, condusă de Mon Boaru. În această fotografie apar Nicolae Iorga, Filaret Musta, dr. Popasu, care a fost primul medic al lui Eminescu la Viena şi care, la cererea unchiului său, Episcopul Popasu, a părăsit acel oraş, cu toate că acolo era cadru didactic la Universitatea de Medicină, şi a venit la Caransebeş, renunţând la toate onorurile, el fiind preşedintele Societăţii «România Jună» o bună perioadă… În 1923, au loc sărbători celebre în Sala de spectacole. Acolo s-a cântat «Ana Lugojana» a lui Ion Vidu, compozitorul fiind prezent la Caransebeş, la cererea publicului opereta fiind cântată încă o dată…”.

Luţă Ioviţă, fiind primul instrumentist la Orchestra „Lazăr Cernescu” („Doina Banatului”), urmat de Ion Murgu, Iosif Milu şi Vasile Horea, a concertat împreună cu aceştia şi în restaurantul „Pomul Verde”. Datorită colaborării cu Ansamblul „Lazăr Cernescu”, renumiţi interpreţi de muzică populară, precum Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Lucreţia Ciobanu, Alexandru Grozuţă, Ion Luican, Emil Gavriş sau Aurelia Fătu Răduţu, erau cazaţi în hotelul de la ,,Pomul Verde”. Se presupune că, atunci când luau cina, erau rugaţi de şeful restaurantului să le cânte celor prezenţi în local.

După ce a terminat de povestit, reputatul istoric ne-a întrebat dacă ne mai interesează şi altceva legat de „Pomul Verde”, exact, punctual. Ne spusese totul, chiar mai mult decât ne aşteptam. „Vedeţi, n-aş vrea să credeţi că eu aş sugera că acest oraş este centrul Pământului. Eu privesc Caransebeşul în contextul în care mi se cere să vorbesc despre el. Acelaşi lucru l-aş face dacă m-aş duce la Lugoj, cu aceeaşi căldură aş vorbi despre el, pentru că nu vrem să abuzăm de un patriotism local, ci vorbim de problemele existente în Caransebeş, în anumite perioade de timp. Iar lucrurile despre care v-am povestit chiar s-au întâmplat, de aceea le-am amintit”, a mai spus regretatul col. (r) Liviu Groza.

Adrian CRÂNGANU