0 2 minute 2 ani

În perioada 27-29 mai, sala de sport a Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Reşiţa a găzduit Faza națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la Şah – gimnaziu, caransebeşeanul Christian-Arrydan Tamaș, care este însă legitimat la CSM Reşiţa, câştigând medalia de bronz la această competiţie.

Supranumit şi „Minunea blondă”, Christian-Arrydan Tamaș este elev la Colegiul Național „Traian Doda” din municipiu.

La startul competiţiei s-au aliniat 42 de băieți și 45 de fete, campionii județeni ai Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.

„În întrecerea băieţilor s-a impus, cu 6 puncte din 7, favoritul hârtiei, candidatul de maestru Teodor-Cosmin Nedelcu, de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazu” din Brăila, urmat, cu câte 5,5 puncte din 7, de Andrei Negrean, de la Școala Gimnazială Nr. 113 București, și de reprezentantul județului nostru, Christian-Arrydan Tamaş, din Caransebeș”, ne-a informat Mihai Bolintiş, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Şah Caraş-Severin.

Sorin ROGOZ