0 3 minute 2 săptămâni

Tânăra autoare de romane SF Lavinia Călina, născută la Caransebeş, dar care, de câţiva ani, a ales să locuiască în Anglia, a participat la cea de a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest 2024, de la Bucureşti, una dintre cele mai prestigioase manifestări de acest gen din România. În cadrul acestui eveniment, care s-a desfăşurat la Romexpo, ea şi-a lansat sâmbătă, 1 iunie, cea de a treisprezecea carte, „Pasărea Măiastră”, volum apărut la Editura Petale Scrise.
Totodată, tânăra scriitoare mai are publicată o povestire scurtă în antologia „Petale însângerate”, cu care aceeaşi editură s-a prezentat la Târgul de carte din Capitală.
„Cartea este o repovestire modernă a celebrului basm, deoarece am dorit să aduc în atenţia publicului acele creaturi fantastice din mitologia românească, cum sunt zmeii şi balaurii, astfel încât şi cititorii tineri să se bucure de o poveste fantasy cu aceste personaje”, ne-a spus Lavinia Călina.
Un rezumat al cărţii, făcut de reprezentanţii editurii, îl găsim pe ultima copertă a volumului. „După o despărţire care i-a zdrobit sufletul, Luiza se mută într-un oraş mic, căutând să-şi refacă viaţa. Aici, însă, nimeni nu e cine pare a fi la prima vedere, iar apariţia unui nou vecin ameninţă să-i distrugă echilibrul fragil, proaspăt câştigat. Apropierea de el o aruncă pe Luiza în mijlocul unui război. Unul ce dăinuie de secole, între lumea ei şi Tărâmul Celălalt, un loc de care a auzit doar din basme. Pasărea Măiastră a dispărut fără urmă de pe Tărâmul Zmeilor. Creaturi malefice şi întunecate, zmeii ar face orice să o aducă înapoi şi nu vor permite ca o simplă muritoare să le stea în cale”.
Sonia BERGER
Foto: Doru CĂLINA

Lasă un răspuns