Aseară, la ora 20.45, polițiști de la Poliția municipiului Caransebeș au observat un autoturism ce se deplasa haotic pe strada Tudor Vladimirescu din oraş.
Oamenii legii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a conducătorului auto, dar acesta și-a continuat deplasarea pe străzile Ardealului, Mihail Trapşa, pătrunzând pe strada Episcop Nicolae Popeea, pe un sector de drum cu accesul interzis, până la intersecția cu strada Traian Doda, unde nu a acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, intrând în coliziune laterală cu acesta și proiectându-l într-un alt autoturism staționat regulamentar, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a trei persoane din cele două autoturisme aflate în mers, dintre care doi minori și o femeie de 53 de ani.
Din verificările efectuate, conducătorul autoturismului în cauză, în vârstă de 18 ani, din comuna Buchin, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, plăcuțele cu numerele de înmatriculare montate pe autoturism fiind atribuite unui alt autoturism.
De asemenea, tânărul a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultând o alcoolemie de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat și rezultat negativ la testarea drugtest.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM