În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la Caransebeş şi Reşiţa miercuri, 10 mai, de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Caraș-Severin, acţiuni despre care am relatat ieri, au fost ridicate 322 de doze și 100 de grame de fragmente vegetale susceptibile a fi droguri de risc, o folie zipp lock conținând substanță pulverulentă și 500 de grame de substanță pulverulentă susceptibilă a fi droguri de mare risc.
De asemenea, au fost descoperiți și ridicați 900 de euro, 1.450 de lei, 30 de bancnote din cupiură de 20 de euro susceptibile a fi false, trei dispozitive de mărunțire a fragmentelor vegetale, trei cântare electronice, un pistol cu bile şi un recipient din plastic cu bile. Totodată, au fost descoperite resturi de fragmente vegetale şi țigarete confecţionate, un recipient şi un aparat electronic folosit la prepararea și amestecarea substanţelor susceptibile a fi droguri, un blender care prezenta urme de fragmente vegetale și 13 telefoane mobile, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În urma probatoriului administrat, opt persoane au fost reținute pentru 24 de ore și față de alte şapte persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. În cursul acestei zile, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Caraș-Severin, cu propunerea de arestare preventivă a cinci bănuiți. Față de alți trei bănuiți a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Reamintim că, în perioada 2021 – 2023, în municipiile Reșița și Caransebeș, ar fi acționat trei grupări infracționale, care ar fi colaborat între ele, în desfășurarea activității infracționale. Inițial, membrii grupărilor ar fi distribuit substanțe psihoactive tinerilor din zonă, contra unor sume de 50 de lei pentru 0,2 grame, în medie, ceea ce ar fi dus rapid la creșterea substanțială a veniturilor celor bănuiți. În timp, aceștia și-ar fi creat o vastă rețea de clienți, extinzându-și activitatea infracțională în sfera drogurilor de mare risc, și, în repetate rânduri, ar fi amestecat substanțe psihoactive cu alte substanțe, cu scopul de a mări efectele produse în urma consumului, aceste substanțe provocând în mod rapid o stare de dependență. Drogurile ar fi fost livrare către tineri, inclusiv minori, în urma consumului unii dintre ei ajungând în unitățile medicale, pentru a li se acorda îngrijire de specialitate. Profitând de dependența de substanțe a consumatorilor, membrii grupărilor i-ar fi instigat pe aceștia, direct sau implicit, pentru asigurarea dozei zilnice, la comiterea de infracțiuni, iar bunurile provenite din infracțiuni ar fi fost primite de membrii grupărilor, în vederea valorificării. Substanțele ar fi fost procurate de cei bănuiți de la diferiți furnizori din județul Timiș și distribuite en-detail către tineri care ar fi devenit ulterior, la rândul lor, furnizori pentru alți tineri din mediul relațional, ciclul aprovizionare-transport-distribuire efectuându-se aproape zilnic.
„Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română și Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzilor de combatere a criminalității organizate Timișoara și Arad, Inspectoratului de Poliție Județean Caraş-Severin, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraş-Severin și Grupării de Jandarmi Mobile Glad Voievod Timișoara și inspectorilor fiscali ai Direcției Regionale Vamale Timișoara. Documentarea activității infracționale s-a realizat cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale, Biroul Drumuri Naționale și Europene și Birourile de investigații criminale și ordine publică de la polițiile municipale Reșița și Caransebeș. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM