0 2 minute 2 ani

În cursul zilei de ieri, campionul caransebeşean de culturism Dorian Armaş a fost prezent la Palatul Victoria, acolo unde prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a invitat  pe componenţii Lotului Național medaliați la ultimul Campionat European de Culturism și Fitness desfăşurat la Santa Susanna, în Spania, în perioada 5-9 mai, unde România a devenit campioană europeană, cu un palmares impresionant de medalii – 25 de aur, 8 de argint şi 6 de bronz. Invitaţia a fost făcută deoarece premierul Nicolae Ciucă şi ministrul de Interne Lucian Bode au ţinut să felicite personal echipa României pentru rezultatele excepționale obținute în acest an.

„Mulțumim conducerii Federaţiei Române de Culturism şi Fitness, manageriată în cel mai eficient mod posibil de către domnul Președinte Gabriel Sebastian Toncean, pentru oportunitățile oferite și crearea de punți între mediul sportiv și instituțiile fără de care nu s-ar putea face performanță în adevăratul sens al cuvântului”, a scris campionul caransebeşean pe pagina sa de socializare.

La Campionatul European de la Santa Susanna, Dorian Armaş a ocupat locul III la categoria Games Classic Bodybuilding 40-45 de ani, acesta fiind, după spusele lui, cel mai bun rezultat din cariera sa de sportiv.

În perioada următoare, Dorian Armaș va începe pregătirea în vederea participării la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, ca anul acesta se va desfășura în luna noiembrie, în Iran.

Adrian CRÂNGANU