Livretul pentru Mersul Trenurilor 2026-2027, obținut de Club Feroviar, indică data de la care circulația feroviară se va închide pe cei 112 km dintre Drobeta Turnu Severin și Caransebeș, pe Magistrala 100. Trenurile nu vor circula pe aici timp de cinci ani, perioadă necesară pentru derularea șantierelor de modernizare.
Începând cu data de 17 februarie 2027, trenurile care circulă dinspre Craiova spre Timișoara și Arad vor fi redirecționate, de la Filiași, pe Secția 202, pe la Târgu Jiu și Petroșani.
Pe calea ferată Drobeta Turnu Severin – Caransebeș circulă în prezent patru perechi de trenuri Interregio, dintre care trei ale operatorului feroviar de stat CFR Călători și unul al Astra Trans Carpatic.
Măsura închiderii liniei este necesară pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului de investiții „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean”, a anunțat recent Club Feroviar.
Măsura vizează linia curentă Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, linie simplă electrificată, și are caracter tehnic, planificat. Închiderea totală a acestei secțiuni este necesară pentru executarea lucrărilor în condiții de siguranță, pe un traseu cu o complexitate ridicată din punct de vedere feroviar, tehnic și geografic.
Prin implementarea obiectivului, linia feroviară va fi adusă la standarde europene de siguranță, interoperabilitate și performanță.
Pe distanța Drobeta Turnu Severin – Caransebeș sunt prevăzute lucrări aferente Loturilor 4, 5 și 6 ale proiectului, pe o lungime totală de 111,415 km. Acestea includ, printre altele, modernizarea liniei de cale ferată, a instalațiilor de electrificare, semnalizare și telecomunicații, modernizarea stațiilor, lucrări la sisteme de drenaj, terasamente, pasaje, viaducte și adaptarea infrastructurii la cerințele europene de interoperabilitate.
Proiectul prevede lucrări la 62 de poduri și 259 de podețe, precum și intervenții importante la tuneluri, mai informează Club Feroviar.
Sonia BERGER