0 4 minute 2 luni

În această săptămână, Biblioteca Municipală „Mihail Halici” din Caransebeș a găzduit, în cadrul proiectului „Şcoala Altfel”, vizita mai multor grupe și clase de preşcolari şi şcolari care au trecut pragul instituției însoţiţi de cadrele didactice. Scopul acestor vizite a fost de a-i apropia pe copii de carte şi de limbajul scris, de a le arăta ce clipe minunate pot petrece atunci când se refugiază în lectură, de a-i ajuta să descopere lumea magică a poveştilor şi basmelor specifice vârstei lor şi, nu în ultimul rând, de a le arăta cât de multe cărţi şi informaţii pot găsi într-o bibliotecă şi cum pot beneficia pe viitor de serviciile acestei instituţiii.
„Astfel, luni, ne-au trecut pragul elevii din clasele I A şi a II-a B de la Liceul Tehnologic «Decebal», copii ce au fost îndrumaţi de doamnele învăţătoare Sorina Mura şi Luminiţa Drăghicioiu. În timpul acestei vizite, elevii s-au familiarizat cu oferta de carte dedicată segmentului lor de vârstă, au urmărit filmuleţele referitoare la istoria hârtiei, la drumul cărții până la raft şi, desigur, o parte dintre ei şi-au făcut fişe de cititori în dorinţa de a împrumuta din cărţile pe care le-au răsfoit.
Miercuri, am fost bucuroşi să-i întâmpinăm pe copiii de la Grădiniţa PP1, care au fost însoţiţi de doamna educatoare Bianca Seracin. Micuţii au fost încântaţi de cărţile puse la dispoziţie, au ascultat poveşti nemuritoare citite de personalul Bibliotecii, au vizionat filmuleţe de desene animate, au recitat poezioare la microfon şi bineînțeles au fost întâmpinaţi cu nelipsitele «bomboane».
Joi, a venit rândul preşcolarilor de la Grădiniţa PP2 să treacă pragul Bibliotecii. Copiii de la grupele mari A şi B şi de la grupa mijlocie, însoţiţi şi coordonaţi de doamnnele Claudia Stamatescu, Daniela Veran şi Monica Seracin, s-au simţit minunat în lumea cărţilor. Copilaşii au ascultat poveştile citite de personalul Bibliotecii, au urmărit un film de animaţie din care au învăţat «Cum să-şi dreseze dragonul», iar la rândul lor au oferit instituţiei machete de carte confecţionate de ei, care vor înfrumuseţa pe viitor sălile Bibliotecii.
Vineri, finalul de săptămână i-a găsit alături de noi pe preşcolarii de la Grădiniţa PN1, ce au fost supravegheaţi de doamnele Diana Iacob, Geta Oţet şi Marinela Ștefănigă. Într-o atmosferă ludică, au petrecut momente plăcute şi au fost încântaţi de cărţile puse la dispoziţie, fiind totodată fascinaţi de filmele animate, dar şi de lucrurile noi pe care le-au aflat despre Bibliotecă.
Mulţumim tuturor celor care ne-au vizitat în aceste zile şi în mod deosebit cadrelor didactice care au ales instituția noastră ca destinaţie recomandată în itinerarul acestor copii şi-i aşteptăm, cu multă plăcere şi deschidere, ori de câte ori doresc să ne viziteze”, ne-a spus Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii Municipale „Mihail Halici”.
Bianca METEȘ