0 2 minute 2 luni

În această seară, la ora 18.48, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați despre faptul că pe DN 6, în zona localității Mehadia, un pieton a fost accidentat de un autoturism.

Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un pieton în vârstă de 80 de ani s-ar fi deplasat pe partea carosabilă, fără a purta elemente de îmbrăcăminte reflectorizante, în loc neiluminat, la Km 384+300 de metri a fost acroșat de un autoturism care se deplasa în direcția Caransebeș, condus de un bărbat de 71 de ani, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

În urma accidentului a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Geanina LUCA