Marţi, 12 septembrie, polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit pentru control, pe DN 6, în afara localității Armeniș, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, din Teregova, care avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
„Reamintim că, în cazul unui accident rutier soldat cu deces, conducătorul auto vinovat, care se afla la momentul producerii accidentului sub influenţa alcoolului, a drogurilor ori care nu deținea permis de conducere, va fi condamnat la închisoare cu executare”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Geanina LUCA