0 1 minut 2 luni

Ieri seară, în jurul orei 20.40, polițiști din cadrul Secției Rurale 2 Caransebeș au depistat un bărbat de 46 de ani, din Cornuțel, în timp ce conducea un autoturism pe DC 9, în localitatea Zorile, fiind sub influența alcoolului. După ce a fost testat cu aparatura din dotare și a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. (M. Doman)