0 3 minute o săptămână

Politiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin efectuează căutări în vederea depistării unui bărbat de 83 de ani, din zona localității Slatina-Timiș, cu care nu s-a mai putut lua legătura din cursul zilei de 29 iunie.
Astfel, luni, 30 iunie, în jurul orei 13.00, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați de un bărbat, despre faptul că ciobanul său a plecat de la stâna aflată la 9 km depărtare de localitatea Slatina-Timiș și nu îl poate contacta, fără a avea informații despre ce s-a întâmplat cu el, iar ultima convorbire telefonică cu acesta a fost în data de 29 iunie, în jurul orei 18.00, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Imediat după sesizare, au fost constituite echipe de căutare, care au scotocit întregul perimetru menționat.
La căutări au participat aproape 40 de polițiști, precum și jandarmi montani de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, voluntari, rangeri, angajați Salvamont, fiind utilizate o dronă, două ATV-uri și doi câini de serviciu, specializați în căutarea urmelor de miros uman.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în urmă cu puțin timp, bărbatul de 83 de ani a fost găsit de polițiști la o distanță de aproximativ 2 kilometri de locul dispariției, în pădure, căzut într-o zonă cu vegetație înaltă.
Acesta era dezorientat și vizibil deshidratat, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. 
Din relatările acestuia, ar fi plecat de la stână în urmă cu două zile și, pe fondul problemelor de sănătate, nu a mai găsit drumul de întoarcere.
Conform declarațiilor lui Cornel Galescu, șeful Serviciului Public Salvamont Caraș-Severin, formațiune ai cărei membri au participat la căutări, bărbatul a rezistat, incredibil pentru vârsta lui înaintată, trei zile și trei nopți fără mâncare, fără odihnă și fără apă.
În acest moment se află în siguranță, sub supraveghere medicală. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Cosmin VLAD

Lasă un răspuns