Miercuri, 1 aprilie, la ora 14.37, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe raza localității Domașnea, în apropierea Gării CFR, pe un deal, într-un loc împădurit și greu accesibil, un utilaj de foraj s-ar fi răsturnat peste o persoană.
Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 33 de ani, angajat al unei societăți comerciale, ar fi manevrat utilajul, acesta s-a răsturnat, iar bărbatul a rămas imobilizat sub el. La locul intervenției au acționat o ambulanță și un elicopter SMURD, care au reușit extragerea victimei de sub utilaj și transportarea acesteia de urgență, cu elicopterul, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate, am fost informați de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
La locul evenimentului au fost mobilizate și o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD de la Detașamentul de Pompieri Caransebeș, în sprijin intervenind și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, se mai specifică în comunicat. (Foto: InfoCS.ro)
Cosmin VLAD
