0 3 minute 11 luni

Joi, 1 februarie, în jurul orei 17, o femeie din satul Ilova, comuna Slatina-Timiş, a solicitat sprijin prin SNUAU 112 pentru transportarea la spital a fratelui său, cunoscut cu afecțiuni medicale, ce amenința că se sinucide.
Tulburat și agitat, la scurt timp, bărbatul de 51 de ani a sărit pe geamul de la bucătărie și a fugit, sora și fratele său căutându-l îngrijorați prin gospodărie, de teamă ca acesta să nu facă vreun gest tragic.
Imediat, la fața locului au fost direcționate două echipaje de poliție, unul de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș și celălalt de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier, aflat în serviciu, pe Drumul național, în apropiere de localitatea Ilova.
Polițiștii s-au împărțit în două echipe și au plecat imediat în căutarea bărbatului, iar colegii de la Poliția Rutieră l-au găsit în scurt timp, la marginea satului, mergând dezorientat pe un drum agricol, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Văzându-l agitat și incoerent în vorbire, cu răbdare și tact, polițiștii l-au convins să meargă la spital și l-au condus până la Ambulanța care îl aștepta în sat. Pentru că polițiștii lucrează în echipă, misiunea a fost predată apoi celuilalt echipaj de poliție, de la Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș, care a însoțit Ambulanța până la unitatea medicală, iar bărbatul a fost evaluat medical și transferat ulterior, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate la o altă unitate medicală din județ.
„Misiunea noastră, înainte de toate, este să avem grijă de siguranța cetățenilor. Iar atunci când este vorba de o situație-limită, polițiștii fac tot ce le intră în atribuții pentru a salva o viață. De data aceasta, «responsabili» de reușita misiunii au fost colegii noștri Lazăr, Lucian, Valentin și Robert. Felicitări tuturor!”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM