
Precipitațiile căzute în ultimele zile în spațiul hidrografic Banat au acumulat cantități de 10-25 l/mp la aproape toate stațiile hidrometrice.
La câteva stații hidrometrice s-au acumulat cantități de peste 25 l/mp, cum este cazul celor din bazinul superior al râului Timiș. Cantități de 30 l/mp s-au înregistrat în bazinul râului Bistra, la Stația hidrometrică Voislova Bucovei. Acestea au dus la creșteri ușoare ale nivelurilor râurilor, fără a se depăși cotele de apărare.
În urma acestor precipitații, și rezerva de apă din acumulări este în creștere ușoară, informează Apele Române Banat. Astfel, Acumularea Surduc 67%, Acumularea Secu 56%, Acumularea Poiana Mărului 57%, Acumularea Băile Herculane 67%, Acumularea Tăria 100%.
Specialiștii ABA Banat monitorizează permanent cursurile de apă și acumulările din Spațiul Hidrografic Banat, se mai arată în comunicat.
Bianca METEȘ