WeWilder, campusul urban-rural în construcție, își deschide porțile pentru vizitatori la a doua ediție de „Banat Brunch” din Măgura Zimbrilor, sâmbătă, 28 august. Vizitatorii vor putea degusta bucate locale, bucurându-se de priveliștea viitorului campus de co-working.
Contribuțiile de participare vor merge în comunitate, către familiile care gătesc mâncarea, iar 10 la sută din bani vor fi direcționați către Fondul de dezvoltare WeWilder.
„WeEatWilder”, conceptul brunchului la WeWilder, este întâlnirea dintre oraș și sat, dintre armenișeni și orășeni, dintre făina de porumb și gemuri complet neașteptate, ce pun în valoare alte bucate.
Astfel, în prima parte a zilei, între orele 11 și 14, oaspeții sunt așteptați să deguste bucate locale, într-o grădină printre dealuri, unde campusul WeWilder prinde contur, cu susținerea Fundației Flex. Aici sunt ridicate deja trei căsuțe din lemn și un corp central numit Zâna, care va adăposti o bucătărie comunitară, un spațiu colaborativ și o bibliotecă.
Meniul cuprinde aperitive cu brânzeturi locale și legume de sezon, salată de vinete, sarmale, balmăș, adică mălai fiert în caș, cu ardei copți, ciorbă de zeamă de varză cu sângerete și prăjituri. Evenimentul va fi asezonat cu degustare de băuturi ecologice – vinuri de pe podgoriile Catleya, bere fabricată la Timișoara și cea mai bună răchie din Banat.
„Invităm oamenii să ne bucurăm împreună de senzațiile verii în mijlocul naturii și să le împărtășim progresul în legătură cu WeWilder, primul campus de co-working rural din România, care a avansat deja foarte bine și are ca țintă inaugurarea clădirii centrale la sfârșitul toamnei”, a spus Oana Mondoc, project manager al WeWilder și responsabilă cu inovația și dezvoltarea comunitară la WWF în Măgura Zimbrilor.
WeWilder se găsește pe Drumul Agricol 2, asfaltat, ce poate fi accesat cu ușurință prin pitorescul Sat Batrân (recomandat) sau prin Armeniș. Se poate parca la drum, înainte de accesul în campus, se mai arată în comunicatul de presă al celor de la WeWilder.
Bianca METEŞ