0 2 minute 1 an

La sfârşitul săptămânii trecute, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin au desfășurat 25 de misiuni în zona de competență.

Astfel, în cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 12.20, pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui accident rutier petrecut pe DN 68, pe raza localității Bucova, comuna Băuţar. În urma evenimentului, în care au fost implicate două autoturisme, a rezultat o victimă care a fost transportată la CPU Caransebeș de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin, se arată într-un comunicat al Compartimentului Informare şi Relaţii Publice din  cadrul ISU „SEMENIC” Caraş-Severin.

În perioada de referință, s-au înregistrat 20 de intervenţii pentru acordarea primului-ajutor calificat, precum și alte situații din categoria asistență persoane. (B. Meteş)