Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat astăzi un avertisment, emis ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a unui mesaj prin care se prezintă că, mâine, pe teritoriul României va fi prezent un nor toxic care ar conține sulf, plumb și alte metale grele, format în urma bombardamentelor din Ucraina.
„Informațiile prezentate sunt false și se înscriu în spectrul informațiilor de tip FAKE NEWS.
Conform datelor furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus), pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.
Ne delimităm ferm de informațiile regăsite în mesajul din imaginea care însoţeşte acest text şi care au ca scop precis generarea sentimentului de panică în rândul comunităților.
Vă rugăm să NU DISTRIBUIȚI astfel de mesaje!”, se mai arată în comunicatul emis de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Mădălina DOMAN