Intrați de luni, 11 noiembrie, în grevă generală, prima de acest fel din istoria de 192 de ani a acestei instituții și a Ministerului Afacerilor Interne, salariații Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale au suspendat joi acțiunea de protest, generată de faptul că „reprezentanții MAI nu au dat dovezi clare că ar aborda problemele existente în Serviciile județene ale Arhivelor Naționale”, după cum au afirmat sindicaliștii din această structură.
„Începând cu data de 14 noiembrie, greva generală declanșată de către angajații de la Serviciile județene și al municipiului București a fost suspendată pentru perioada desfășurării negocierilor, până în 13 decembrie a.c., conform articolului 162(3) din Legea Nr. 367/2022”, ne-a informat Ovidiu Roșu, șeful Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale.
Protestul salariaților a început în data de 4 noiembrie, atunci când au declanșat o grevă de avertisment, urmată, o săptămână mai târziu, de greva generală.
„Anul trecut, de Ziua Arhivelor Naționale, ministrul Cătălin Predoiu își exprima aprecierile față de profesioniștii care lucrează aici, printr-un mesaj publicat pe site-ul MAI. Anul acesta, însă, a dovedit că nu este interesat de soarta angajaților din structurile județene ale Arhivelor Naționale, ținând cont că acceptă condițiile de muncă și discriminarea salarială existente între Aparatul Central și teritoriu, discriminare pe care nu a eliminat-o, în ciuda eforturilor angajaților din teritoriu”, se arăta în comunicatul emis de sindicaliștii din cadrul acestei structuri. (Foto: Reper24)
Bogdan NAUM