0 2 minute 10 luni

Luni, 12 februarie, polițiști de la Biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
În urma unui control la o exploatație de bovine din comuna Constantin Daicoviciu, au fost identificate patru bovine crotaliate, dintre care două moarte aflate în stare avansată de putrefacție și două vii, neîngrijite corespunzător, având semne vizibile de deshidratare și malnutriție.
Cele două animale vii au fost examinate de medicul veterinar din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, care a stabilit că acestea nu ar fi fost întreținute corespunzător, întrucât nu ar fi beneficiat de hrană, apă și adăpost corespunzător, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În acest caz a fost emis un ordin de plasare în adăpost, care a fost comunicat instituției responsabile cu asigurarea serviciilor publice de adăpostire a animalelor care fac obiect al ordinului de plasare în adăpost.
De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de schingiuirea animalelor și uciderea animalelor cu intenție, fără drept, în care sunt continuate cercetările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în vederea tragerii la răspundere penală a persoanelor vinovate.
Totodată, deținătorul animalelor a fost sancționat contravențional cu amendă de 12.000 pentru neasigurarea asistenței medicale pentru animale, se mai arată în comunicatul de presă primit la redacţie. (Foto: IPJ Caraş-Severin)
Bianca METEŞ