0 3 minute 3 ani

După cum i-am informat pe cititorii noştri, joi, în jurul orei 13, poliţiştii aflați în timpul serviciului pe raza Secției 4 Poliție Rurală Mehadia au observat că prin acoperișul și ferestrele unei case din Plugova ieșea un fum dens. Gândindu-se că pot exista persoane în interiorul locuinței, aflate în pericol, aceștia au intervenit imediat și, până la sosirea pompierilor, au reușit să o scoată din imobil pe proprietară.

Evenimentul nu a trecut neobservat la nivelul Poliţiei Române, care, sub titlul „Nu știi niciodată ce aduce o nouă tură de serviciu”,  a postat recent pe site-ul oficial al instituţiei un text pe care îl redăm în continuare.

„Alin și Ilie, colegii noștri din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Mehadia, județul Caraș-Severin, se aflau în serviciu, în zona Plugova, din județ.

– Fum! Oprește repede!

Prin acoperișul și ferestrele unei case ieșea fum dens.

– În zona aceasta sunt mulți bătrâni singuri. Trebuie să intrăm rapid!

Fără să stea pe gânduri, au intrat și au reușit să găsească o femeie de 67 de ani, care se afla singură în interior.

Prezenta arsuri la nivelul feței și mâinilor.

– Trebuie să ieșim imediat! Pompierii sunt deja foarte aproape.

Au scos-o pe biata femeie care încercase să stingă incendiul și să își salveze agoniseala de-o viață…

Afară, situația era tot cruntă. Incendiul se apropia și de casa vecină.

Colegii noștri au fugit și către acea casă, unde au identificat o altă bătrânică, singură, pe care au rugat-o să rămână cu ei, în siguranță, până la stingerea focului.

«Ne gândim la ea… Casa arsă și sărbătorile la un pas distanță…»”.

Bogdan NAUM