0 3 minute 1 an

În cursul dimineții, vă informam despre postarea în care apăreau doi tineri polițiști care au intervenit sâmbătă, 19 iulie, în cazul unui tânăr din satul Cănicea, comuna Domașnea, care conducea un ATV deși nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și care a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,46 mg/la alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Centrul de Permanență din Băile Herculane, pentru recoltarea de probe biologice. 
În momentul în care oamenii legii au încercat să-l imobilizeze pe tânăr, un grup de cetățeni au intervenit în apărararea acstuia, adresând injurii și amenințări și agresându-i pe polițiști.
Conform unui comunicat emis astăzi de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, persoanele participante la eveniment au fost identificate, fiind efectuate cercetări, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, pentru a se stabili cu exactitate modul în care s-au derulat evenimentele, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.
În această seară, pe pagina de socializare a Sindicatului Europol Caraș-Severin a apărut a postare în care se precizează că, printr-o mobilizare exemplară, o echipă complexă din cadrul IPJ Caraș-Severin, formată din polițiști de la structurile judiciare, ordine publică și acțiuni speciale, i-a localizat pe cei doi agresori, conducându-i la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caraș-Severin pentru audieri.
„La acest moment, indivizii care și-au permis să îi ultragieze pe polițiștii Secției Nr. 4 Poliție Mehadia au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Conform unui comunicat al IPJ Caraș-Severin, cei doi agresori au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului și urmează să fie prezentați în fața Instanței de Judecată, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Reprezentanții IPJ Caraș-Severin au emis recent un comunicat prin care au informat că marți, 29 iulie, Instanța de Judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș și a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile, pentru infracțiunile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. (Foto: Sindicatul Europol Caraș-Severin)
Cosmin VLAD