Kuhntop
Inchide
caransebes .ro -Fosti sau actuali politicieni din Caras-Severin gasiti in afara legii caransebes .ro -Fosti sau actuali politicieni din Caras-Severin gasiti in afara legii foto : facebook.com

Fosti sau actuali politicieni din Caras-Severin gasiti in afara legii. Un fost consilier este cercetat penal dupa ce a fost gasit in conflict de interese

6 Iulie 2017

Agentia Nationala de Integritate a anuntat joi ca mai multi fosti sau actuali politicieni au incalcat legea.

Printre ei se numara si cativa politicieni din Caras-Severin. Fara doar si poate cel mai sonor nume este al Magdei Lungu, fost viceprimar la Otelu Rosu, care a fost gasita in incompatibilitate. ”În perioada 28 iunie – 30 noiembrie 2012, a detinut simultan functia de viceprimar si pe cea de angajat cu contract individual de munca în cadrul S.C. Lomprep S.R.L., iar în perioada 28 iunie – 04 decembrie 2012 a detinut simultan functia de viceprimar si pe cea de administrator al S.C. Lomprep Turism S.R.L. De asemenea, în perioada 25 aprilie 2013 – 30 septembrie 2014, a detinut simultan functia de viceprimar si pe cea de titular al Lungu Magda-Florentina Întreprindere Individuala, încalcand astfel dispozitiile art. 87, alin. (1), lit.g) din Legea nr. 161/2003”, a anuntat ANI. Un alt caz de incompatibilitate este cel al lui ISAC BRANCO, viceprimar al comunei Socol, judetul Caras-Severin. ”În perioada 15 martie 2011 – 31 decembrie 2013, a detinut simultan functia de viceprimar si calitatea de asistent în brokeraj, activitate remunerata în baza unui contract de mandat, încalcand astfel dispozitiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003”. In fine, cel mai grav caz este cel al lui STREZARIU MIHAIL, fost consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Cornereva, judetul Caras-Severin, acesta fiind descoperit in CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV SI PENAL. ”În calitate de consilier local, a participat si votat adoptarea Hotararii privind modificarea închirierii unor suprafete de teren din golul alpin al comunei Cornereva la crescatorii de animale persoane fizice din comuna Cornereva, printre care pentru sine însusi în calitate de persoana fizica. De asemenea, STREZARIU MIHAIL a încheiat cu Consiliul Local al comunei Cornereva, judetul Caras-Severin, în timp ce detinea mandatul de consilier local, contractul de concesiune privind dreptul de folosinta al terenului din domeniul public al Comunei Cornereva si actul aditional la contractul de concesiune privind modificarea duratei contractului de concesiune.  
Astfel, persoana evaluata a încalcat dispozitiile art. 70 si art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozitiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 si cu dispozitiile art. 75 si art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004. De asemenea, întrucat exista indicii privind posibila savarsire a infractiunii de conflict de interese, Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Caransebes în vederea verificarii indiciilor privind savarsirea de catre STREZARIU MIHAIL a infractiunii de conflict de interese, prevazuta de art. 301 din Codul Penal al Romaniei.”, a anuntat ANI.

 

  • Facebook
  • Twitter
  • Youtube
Top