0 2 minute 2 ani

În perioada 22-23 aprilie, polițiștii din Caraș-Severin au desfășurat acțiuni preventiv-reactive, în sistem integrat, împreună cu reprezentanți ai structurilor cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea, combaterea și descurajarea migrației ilegale și a faptelor ilegale asociate acestui fenomen. Acțiunile au fost desfășurate în parcările amenajate de pe DN 6, precum și la unitățile de cazare din zonă, cu scopul prevenirii unor posibile activități infracționale și creșterii gradului de siguranță al cetățenilor, prin identificarea și verificarea locurilor, locațiilor și mijloacelor de transport pretabile a fi folosite ca ascunzători sau adăposturi clandestine pentru grupuri de migranţi ilegali, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

La acțiuni au participat polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Rutier, Poliția Municipiului Caransebeș, Poliția Stațiunii Băile Herculane, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin, Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin.

În cadrul activităților desfășurate sâmbătă și duminică pe această linie au fost verificate 6 societăți comerciale, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost controlate 37 de autovehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale în valoare de 8.000 de lei, cele mai multe pentru neregulile constatate la regimul rutier, precum și în domeniul economic.

Astfel de activități preventiv-reactive vor fi desfășurate și în perioada următoare de către polițiști, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin.

Geanina LUCA