0 3 minute o săptămână

În cursul zilei de astăzi, polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene au reținut pentru 24 de ore un cetățean englez în vârstă de 35 de ani, bănuit că în această dimineață, în jurul orei 06.50, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, pe Centura Ocolitoare a Municipiului Caransebeș, din direcția Orșova către Lugoj, la Km 454 ar fi intrat în coliziune pe sensul opus cu un autoturism înmatriculat în Italia, condus de un cetățean italian, acroșând ulterior un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus din direcția opusă, de un cetățean bulgar.
După producerea accidentului, bărbatul de 35 de ani a abandonat la fața locului autoturismul înmatriculat în Anglia, plecând pe un câmp din apropiere, unde a fost identificat ulterior de polițiști, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto bulgar, în vârstă de 55 de ani, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto, de origine italiană și bulgară, au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative. După ce a fost depistat de polițiști, a fost testat cu aparatul etilometru și conducătorul auto englez, stabilindu-se că avea o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a refuzat testarea cu aparatul drugtest, fiindu-i prelevate mostre biologice la unitatea medicală.
„Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraş-Severin. (Foto: DRDP Timişoara)
Cosmin VLAD

Lasă un răspuns Anulează răspunsul