Astăzi, în jurul orei 13.40, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier pe DN 6, în afara localității Teregova.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 13.39, un bărbat de 48 de ani, din județul Dolj, care conducea un autoturism pe direcția Orșova – Caransebeș, nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de un ansamblu de vehicule (cap-tractor și semiremorcă), înmatriculat în Bulgaria, intrând în coliziune față-spate cu acesta. Ansamblul de vehicule era condus de un bărbat de 39 de ani, cetățean ucrainean, aflat pe aceeași direcție de deplasare, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma impactului, o femeie de 46 de ani, pasageră pe locul din dreapta-față al autoturismului, a fost rănită și a necesitat transportul de urgență la spital cu elicopterul SMURD de la Caransebeș, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Totodată, în autoturism, pe bancheta din spate, partea dreaptă, a fost identificată o femeie de 87 de ani, pentru care echipajele medicale sosite la fața locului au constatat decesul.
Conducătorul ansamblului de vehicule nu a suferit vătămări corporale. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul, se mai precizează în comunicat. (Foto: DRDP Timișoara)
Cosmin VLAD
