
În această dimineață, în jurul orei 10.00, pe DN 6, în zona gării din stațiunea Băile Herculane s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea a trei persoane.
Din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce o femeie de 58 de ani din municipiul Pitești conducea un autoturism înmatriculat în județul Argeș, pe Strada Trandafirilor din Băile Herculane, la intersecția cu DN 6, a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 50 de ani, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
În urma accidentului a rezultat rănirea a trei persoane, conducătoarea auto și cele două pasagere din autoturism, care au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind zero. Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul. Traficul rutier se desfășoară dirijat pe un sens de mers, până la finalizarea cercetării la fața locului, acest lucru urmând să se întâmple, conform celor de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timinșoara, în jurul orei 13.30. (Foto: DRDP Timișoara)
Cosmin VLAD