0 2 minute 3 luni

Astăzi, în jurul orei 13.30, pompierii din cadrul Detașamentului Caransebeș au fost solicitați să intervină la un accident produs pe DN 6, în localitatea Constantin Daicoviciu, soldat cu vătămarea corporală a patru persoane, eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme și un ansamblu de vehicule. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere, o descarcerare, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ, ne-a informat Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin.
În urma impactului, au rezultat patru victime, între care şi un minor, care au fost preluate de către ambulanțele SMURD și SAJ și transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Conform Alinei Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, din primele cercetări s-a stabilit că, în timp ce un bărbat de 52 de ani conducea un autoturism pe DN 6, din direcția Lugoj către Caransebeș, la Km 468 ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu de vehicule condus de un cetățean bulgar, care circula în direcția opusă, fiind ulterior proiectat într-un alt autoturism, înmatriculat în județul Gorj, care circula din direcția Caransebeș către Lugoj. În urma accidentului a rezultat rănirea a patru persoane, care au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultând că nu se aflau sub influența alcoolului.(Foto: ISU „Semenic”)
Cosmin VLAD