0 2 minute 12 luni

Astăzi, în jurul orei 13:40, pompierii caransebeșeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în localitatea Rusca, comuna Teregova.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Caransebeș, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, alături de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Caraș-Severin, ne-a informat sg.-maj. Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.
În accident au fost implicate un autoturism și o ambulanță tip A (dializă), aparținând SAJ Caraș-Severin, aflată în misiune.
În urma evenimentului, au rezultat două victime, ambele de sex masculin, în vârstă de 57, respectiv 58 de ani, conștiente și cu politraumatisme.
Acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare – pacientul din ambulanța SAJ a fost preluat și transportat de echipajul SMURD, iar cel din autoturism a fost preluat și transportat de echipajul SAJ.
Pompierii militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului, se mai precizează în comunicatul ISU „Semenic”. (Foto: gugulanul.ro)
Bogdan NAUM