0 2 minute 9 luni

Pentru iubitorii de fotbal din Caransebeș, Sărbătorile de iarnă de anul acesta vor fi umbrite de vestea tristă a trecerii în neființă, în noaptea de marți spre miercuri, la Spitalul Municipal, a omului care și-a pus viața în slujba fotbalului – fostul jucător și antrenor Octavian Voicău, la vârsta de 87 de ani.
Născut în data de 17 august 1938 la Caransebeș, Octavian Voicău a început să joace fotbal încă de la șapte ani, la Șemlacu Mare, județul Timiș. La vârsta de 16 ani, a evoluat la echipele Voința și CSM (Vulturii) Lugoj. A absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din Timișoara în 1966, cu specializarea Fotbal. În anii 1966 și 1967 a lucrat ca instructor, iar între 1968 și 1970 a fost președintele UCFS Caransebeș.
Din 1971 până în 1991 a fost antrenor la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș – Secția Fotbal, la echipa de fotbal 16-18 ani participantă în Campionatul Republican, unde a pregătit generații de elevi care au jucat la echipe din diviziile Județ, C, B și A, precum și la loturile de juniori ale țării și ale Ministerului Învățământului. În această perioadă a pregătit și formațiile CFR – diviziile B și C, Caromet (ICM) – Divizia C, și CPL Caransebeș. Din 1992 până la pensionare a lucrat ca profesor la Școala Generală Nr. 2 din Caransebeș.
În anul 2014, i-a apărut cartea „Istoria fotbalului caransebeșean”, un document important pentru municipiul de pe malurile Timișului și Sebeșului, lucrare de 510 pagini, tipărită la Editura „Nagard” din Lugoj.
Trupul neînsuflețit al lui Octavian Voicău este depus la Capela Goe, din Cimitirul Sfântul Ioan Botezătorul din Caransebeș.
Înmormântarea va avea loc vineri, 26 decembrie, la ora 13.
Cosmin VLAD