În data de 28 februarie se sărbătoresc 91 de ani de la legiferarea Protecției Civile în România. Cu prilejul sărbătoririi „Zilei Protecţiei Civile din România”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraș-Severin organizează o serie de activităţi la nivelul unităților de învățământ, convocarea semestrială cu șefii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, precum şi „Zilele Porților Deschise” și expoziții de tehnică, la sediile subunităților de intervenție din Reșița, Caransebeș, Oravița, Moldova Nouă și Bozovici.
Cu acelaşi prilej, miercuri, 28 februarie, între orele 10 şi 11 se va desfășura exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Acesta are drept scop antrenarea autorităților administrației publice locale, verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat, dar și a celor cu acționare locală, și, nu în ultimul rând, pregătirea populației prin cunoașterea semnificației semnalelor de alarmare.
Înștiințarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populației și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populație sunt:
ALARMĂ LA DEZASTRE – 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele;
PREALARMĂ AERIANĂ – 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele;
ALARMĂ AERIANĂ – 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu pauză de 4 secunde între ele;
ÎNCETAREA ALARMEI – un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute.
„Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public, motiv pentru care asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situații de urgență și administrațiile publice locale”, se mai arată în comunicatul Compartimentului Informare şi Relaţii Publice din cadrul ISU „SEMENIC” Caraş-Severin. (C. Vlad)