0 2 minute 10 luni

În şedinţa de la sfârşitul lunii ianuarie, consilierii locali caransebeşeni au votat în unanimitate proiectul de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită către Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin a cabanei „Scorilo”, situată pe Muntele Mic, în satul Borlova, comuna Turnu Ruieni. Destinaţia acestei este desfăşurarea activităţii de salvare montană, proiectul de hotărâre fiind iniţiat la solicitarea şefului Salvamont Caraş-Severin, Cornel Galescu, care, în cererea adresată Consiliului local, şi-a luat angajamentul achitării plăţii tuturor cheltuielilor necesare renovării şi întreţinerii, precum şi asigurarea pazei şi protecţiei cabanei, care, practic, era închisă de ani buni.
„După foarte mult timp, Salvamontul din Caraș-Severin primește dreptul de administrare asupra cabanei «Scorilo» de pe Muntele Mic.
Mulțumim pe această cale primarului Felix Borcean și întregului grup de consilieri locali care au înțeles importanța acestui gest și care apreciază activitatea Serviciului nostru.
Un merit deosebit în materializarea demersului îl are dl. consilier Simion Paica, cel care a inițiat referatul premergător hotărârii.
Întrucât, acest imobil n-a mai fost locuit de mulți ani, este oportună renovarea și reconectarea la utilități. Amplasamentul cabanei, la limita pârtiei Nordica, reduce timpii de reacție în caz de accident”, a scris Cornel Galescu pe pagina sa de socializare. (Foto: Coco Galescu și Fane Tulpan, colegi în Expediția „Everest 2003”)
Bogdan NAUM