În cursul nopții trecute, în jurul orei 3.30, prin apel la Numărul unic de urgență 112, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Voislova, comuna Zăvoi.
Către locul intervenției s-au deplasat cinci echipaje de pompieri, cu patru autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș și o autospecială de primă intervenție și comandă.
La sosirea echipajelor de intervenție, ardeau cu flacără deschisă și cu degajări mari de fum trei case învecinate, pe o suprafață de aproximativ 600 mp, ne-a informat lt. Izabela Ciocoi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.
În sprijinul pompierilor militari au acționat și pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Oțelu Roșu, precum şi din cadrul Primăriei comunei Băuţar. (Foto: Primăria Băuţar)
Mădălina DOMAN