0 3 minute 1 an

Azi-noapte, în jurul orei 23.40, pompierii Detașamentului Caransebeș au intervenit de urgență pe DN6, la ieşirea din localitatea Cornea spre Caransebeş, la un accident rutier unde un TIR a intrat în coliziune cu un autoturism.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport persoane și victime multiple, și trei ambulanțe SAJ, ne-a informat lt. Izabela Ciocoi, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin.

Conform informaţiilor primite de la Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din județul Dolj, conducea un autoturism cu capacitatea de 7 locuri, pe DN 6, la Km 406, din direcția Orșova către Caransebeș, pe un drum în aliniament, a intrat în coliziune lateral-stânga cu un ansamblu de vehicule format din cap-tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un cetățean bulgar. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 22 de ani și a 5 pasageri din autoturismul condus de acesta, respectiv un tânăr de 21 de ani, o tânără de 18 ani, o femeie de 34 de ani și două minore de 7 și 15 ani, toți din județul Dolj. Cele 6 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin. (M. Doman)