La Caransebeş au început miercuri lucrările de schimbare şi extindere a reţelei de apă şi canalizare din municipiu. Primele străzi pe care s-a intervenit sunt Pipirigul Mare, Aleea Sportivilor, Aleea Rapsodiei și Luță Ioviță, din cartierul Pipirig. După finalizarea lucrărilor, spațiile verzi și aleile de pe aceste străzi vor intra într-un amplu proces de revitalizare și modernizare.
Conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii administraţiei locale, în paralel, săptămâna viitoare sunt programate să înceapă lucrările și pe străzile Cetății, Potocului și Traian Doda, unde, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, se vor moderniza ulterior și trotuarele.
Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea reţelelor de distribuţie a apei şi a reţelelor de canalizare în Caransebeș”, accesat de societatea Aquacaraş SA și finanțat prin POIM, cu fonduri europene nerambursabile, ne-a mai informat Primăria municipiului.
Bianca METEŞ