Ieri, la ora 19.30, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fiica sa, în vârstă de 13 ani, a fost lovită la nivelul ochiului drept de un fragment de petardă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că luni, în jurul orei 19.00, în timp ce minora se afla împreună cu un grup de tineri pe un teren de sport din localitatea Poiana Buchin, unul dintre aceştia, în vârstă de 16 ani, ar fi aprins fitilul unui obiect pirotehnic, petardă de tip F1, pe care ar fi aruncat-o la circa 5 metri de grup, ne-a informat scms. Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţe Judeţean Caraş-Severin.
Obiectul pirotehnic a explodat, iar un fragment a lovit-o pe tânăra de 13 ani în ochiul drept, minora fiind transportată de mamă la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările în acest caz.
În urma activităților desfășurate până la acest moment de polițiștii cărășeni, în cadrul acțiunii naționale „Foc de Artificii”, pentru verificarea respectării legislației privind comercializarea articolelor pirotehnice și prevenirea evenimentelor negative generate de folosirea acestor obiecte, au fost confiscate peste 250 de kg de articole pirotehnice deținute fără drept, în valoare de peste 31.000 de lei, și au fost întocmite 12 dosare penale, se mai arată în comunicatul de presă.
Geanina LUCA