0 5 minute 2 ani

Atunci când trebuie să alegi între două alternative, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să o cauți pe cea de-a treia, cea la care încă nu te-ai gândit, cea care încă nu există”. Acest citat, aparținând lui Shimon Peres, fost prim-ministru al Statului Israel, definește poate cel mai bine modul în care Ery Pervulescu, cel căruia, în şedinţa de Consiliu local din 29 noiembrie, i s-a acordat titlul de Cetăţen de Onoare al Municipiului Caransebeş, își desfășoară activitatea.

El s-a născut la Caransebeş, în data de 4 decembrie 1997, şi a absolvit Colegiul Naţional „C.D. Loga”.

Încă de la primele sale inițiative, Ery Pervulescu s-a concentrat pe conservarea și transmiterea istoriei și culturii orașului său natal.

Pe când era un tânăr elev de numai 16 ani, a cerut permisiunea municipalității să organizeze, pentru prima dată, comemorarea victimelor Holocaustului în sinagoga din Caransebeș. În încercarea de a îmbina viața evreiască și culturală în sinagogă, Ery Pervulescu a luat legătura cu dirijorul Operei din Stuttgart, originar din Caransebeș, care în tinerețe a cântat la orga din sinagogă, de-a lungul anilor organizând împreună mai multe concerte.

Cum interiorul sinagogii era încă în condiție perfectă, însă exteriorul acestui lăcaş de cult, vechi de 120 de ani, era într-o stare precară, tânărul a început o campanie personală de strângere de fonduri, stabilind întâlniri cu proprietarii mai multor companii și fabrici din oraș, solicitându-le donații pentru renovare.

Odată cu terminarea liceului, Ery Pervulescu s-a mutat la București, unde a absolvit ulterior Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene. În completarea studiilor superioare, el a urmat și formări profesionale în leadership în Israel și Statele Unite. În paralel cu studiile, a continuat să lucreze pentru proiecte culturale, precum festivalurile stradale (Shalom Ierusalim) cu zeci de mii de participanți în București, Oradea și Timișoara, în anii 2018, respectiv 2019. Totodată, a obținut poziția de coordonator la nivel național al programelor educaționale ale JCC România, devenind astfel responsabil pentru crearea și implementarea programelor naționale ce se desfășoară în 39 de comunități evreiești din întreaga țară. Ulterior, a candidat la cel de-al patrulea Congres al Federației Comunităților Evreiești din România, fiind ales în Consiliul de conducere al organizației și, ulterior, în Comitetul director. În prezent, ocupă funcția de director de programe al JCC România, coordonând activitatea Centrelor Comunitare Evreiești din România, finanțate de FCER & Organizația americană JDC.

După ce a renunțat la funcția de președinte al Obștei Evreilor Caransebeș, Ery Pervulescu a rămas în continuare implicat, împreună cu actualul președinte, într-o serie de proiecte menite să promoveze municipiul Caransebeș, precum organizarea vizitei Principelui Nicolae al României, organizarea comemorării Holocaustului cu participarea reprezentanților Armatei Române, MAI și a reprezentanților Corpurilor diplomatice dintr-un număr de şapte țări. De asemenea, este co-inițiator al proiectului de construcție al Muzeului de Istorie și Cultură al Evreilor din Banatul de Munte.

Însă, ca de fiecare dată, Ery Pervulescu nu s-a limitat la responsabilitățile rolului său, ci a mers acolo unde a fost nevoie. Pe 26 februarie a.c., la doar 48 ore de la începerea războiului din Ucraina, era deja la granița de la Siret, pregătind deschiderea a trei puncte de primire a refugiaților, în cele trei frontiere principale, Siret, Sighet și Isaccea, coordonând o echipă de peste 150 de persoane, voluntari și angajați. Printr-un parteneriat între FCER, JDC și autoritățile locale, centrele de primire a refugiaților au funcționat timp de peste patru luni.

De asemenea, Ery Pervulescu a coordonat transportul în Ucraina cu un convoi de TIR-uri a peste 100 de tone de provizii.

Între numeroasele sale proiecte și responsabilități, de fiecare dată, când are chiar și o zi liberă, Ery profită să vină acasă. Căci, pentru el, Caransebeșul a rămas ACASĂ, un oraș de care povestește cu mândrie tuturor celor pe care îi întâlnește.

Sonia BERGER