Într-una dintre monografiile dedicate Caransebeşului, reputatul istoric Constantin Brătescu abordează subiectul care se referă la dezvoltarea economică a oraşului între anii 1873 şi 1919, vorbind despre iluminatul public.

La 1 noiembrie 1890, oraşul Caransebeş a beneficiat de iluminat public electric, înscriindu-se în rândul celor dintâi oraşe româneşti iluminate astfel, în care becurile au fost montate inclusiv pe străzi, prioritatea având-o până atunci doar oraşul Timişoara. Uzina producătoare de curent electric (foto) a fost amplasată pe un canal prin devierea apei din râul Sebeş, care aproviziona şi morile de apă din aval. La mijlocul anului 1892, iluminatul public este preluat de Staţia centrală pentru iluminat public din Caransebeş, în urma unui contract de închiriere semnat de Frantz Schmidt, Frantz Dachler, Ignatz Perlfaster şi Gustav Perlfaster, staţia de alimentare fiind amplasată în casa cu numărul 675. Cei de mai sus au creat, la 4 iunie 1892, o societate comercială pentru iluminatul public şi al imobilelor private din oraş. În aceeaşi zi, cei patru acţionari, care se afirmaseră şi în industria morăritului, au creat şi înregistrat Societatea Comercială Uzina electrică, la Tribunalul local. Se cuvine subliniat şi faptul că Staţia centrală pentru iluminat public „Schmidt, Dachler et Perlfaster” a încheiat la 14 martie 1893 un contract cu comerciantul local Anton Grossek pentru montarea „lămpilor cu incandescenţă”. În anul 1896, pentru iluminatul public din oraş şi pentru curentul electric consumat în edificiul Primăriei se prevăzuse în buget suma de 1.605 coroane. La începutul secolului al XX-lea, Primăria oraşului Caransebeş plătea acesteia peste 5.600 de coroane anual pentru iluminatul public.

Sub diferite denumiri, Uzina electrică din Caransebeş a funcţionat neîntrerupt în toată perioada 1890-1950. În ultimele luni ale anului 1918 a fost vândută Primei Case de Păstrare şi Noii Case de Păstrare din Caransebeş, ambele fiind institute de credit create de caransebeşeni.

Constantin BRĂTESCU