Senatorul Marcel Vela a ţinut să anunţe, recent, că Banatul Montan a primit, prin Programul „Anghel Saligny”, suma de 1,3 miliarde de lei. Redăm în continuare textul publicat de preşedintele Organizaţiei PNL Caraş-Severin pe pagina sa de socializare.
„Prin Programul Național de Investiții «Anghel Saligny», propus și asumat de către Partidul Național Liberal, apoi susținut și de către coaliția de guvernare, fie că vorbim de 2021 sau 2022, Guvernul Nicolae Ciucă a alocat vineri, 5 august, peste 1,3 MILIARDE de lei Banatului de Munte.
Au fost aprobate pentru județul CARAȘ-SEVERIN și publicate spre finanțare 127 de obiective de investiții, în valoare totală de 1.337.458.285,44 lei, astfel:
Consiliul Județean Caraș-Severin a primit 140 de milioane de lei pentru modernizarea drumurilor DJ 573A – DN 57 Vrani – Vărădia – Berliște – Nicolinț, DJ 683 Zăvoi – Poiana Mărului și DJ 571C Ciclova Română – Socolari – Potoc.
Celor două municipii le-au fost alocate 68 de milioane de lei. Reșița primește 43 de milioane pentru legătura rutieră între artera principală și Parcul Industrial, Zona de regenerare urbană Mociur și în vederea extinderii transportului în comun (Faza 1+2), respectiv Caransebeșul are alocată oficial suma de aproximativ 25 de milioane de lei pentru două proiecte de modernizare și extindere străzi.
Celelalte 6 orașe primesc în total suma de 68.340.284,78 lei pentru reabilitare și modernizare drumuri și străzi urbane, reabilitare carosabil și trotuare, sau modernizarea străzilor de interes local (toate localitățile urbane având deja finanțări pe infrastructura de apă și canal).
Suma de aproximativ un miliard s-a împărțit celor 69 de comune din județul Caraș-Severin pentru modernizarea drumurilor comunale, reabilitarea și modernizarea străzilor și trotuarelor, canalizări noi pentru apă menajeră, alimentări cu apă, extinderea canalizărilor menajere, sisteme de evacuare a apelor pluviale, racorduri și branșamente, sau pentru noi stații de tratare a apei potabile ori epurare a apei uzate.
În zona rurală există încă multe nevoi legate de apă și canal, care de-a lungul anilor nu au fost cuprinse pe altă axă de finanţare așa generoasă, Programul PNL «Anghel Saligny» fiind o soluție de realizare și pentru aceste obiective.
Repartizarea finanțării pentru fiecare din cele 127 de proiecte s-a făcut în baza unui algoritm tehnic cu criterii clare, în funcție atât de prioritatea locală, populația localității, raportul infrastructură de apă/canal şi rutier/pietonală, cât și de suma alocată la nivel național județului Caraș-Severin.
Programul PNL «Anghel Saligny» este o finanțare guvernamentală, cu criterii obiective, clare și transparente.
Le doresc mult succes Președintelui Consiliului Judeţean și Primarilor, indiferent de culoarea lor politică!
Totodată, înțelepciune și şedințe cu spor Consiliului Județean și Consiliilor Locale!
Vor urma și finanțările din ETAPA a II-a, iar alocările viitoare vor depinde foarte mult de cum se derulează ETAPA I.
Se va ține cont de transparența licitațiilor şi a cheltuielilor, rigurozitatea implementării fiecărui proiect, decontările corecte ale devizelor și de finalizarea investițiilor care sunt finanțate acum.
Baftă tuturor!
Împreună, într-un moment istoric!”, a scris Marcel Vela pe pagina sa de socializare.