În primele şase luni ale acestui an, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 au fost efectuate peste 6.700 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, cu 7,7% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. Dintre acestea, cele mai multe, respectiv 4.108 apeluri, au fost efectuate din mediul urban, din mediul rural fiind efectuate peste 2.600 de apeluri 112 în perioada de referință. De asemenea, se constată faptul că cele mai multe apeluri/zi din săptămână au fost efectuate sâmbăta, 41,6 apeluri în medie. În ceea ce privește intervalul orar, cele mai multe apeluri 112 au fost înregistrate între orele 19.00-20.00, cele mai puține între orele 05.00-06.00, iar ora în care au fost primite cele mai multe apeluri de la persoane aflate în trafic este 12.00-13.00, ne-a informat cms.-şef Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
În ceea ce priveşte natura sesizărilor, în anul 2022, ca ponderi, majoritatea apelanților sesizează: accidente rutiere sau alte evenimente rutiere, neînțelegeri cu persoane cunoscute, agresiuni și furturi, aceste genuri de sesizări reprezentând 56,2% din totalul apelurilor efectuate prin SNUAU 112. Comparativ cu anul 2021, a scăzut numărul apelurilor prin care sunt sesizate tulburarea ordinii și liniștii publice (-21,3%), furturi (-18,1%), loviri (-5,2%) și amenințări (-27,2%). Totodată, de precizat este faptul că numărul apelurilor care nu se confirmă este în creștere cu 6,9%, 34,7% fiind de această natură, aplicându-se 813 sancțiuni contravenționale conform OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
„De asemenea, a crescut cu 7% numărul apelurilor efectuate de persoane anonime, 8,7% din totalul apelurilor fiind de acest fel, iar 320 de apeluri au fost apeluri non-urgente. Totodată, au fost primite 20 de apeluri abuzive, în urma cărora au fost aplicate sancțiuni contravenționale de 23.000 de lei. Legislația din România prevede că «Alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie se pedepsește cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei sau prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. De asemenea, apelarea abuzivă a Numărului Unic de Urgenţe poate fi sancţionată cu amendă între 1.000 şi 2.000 de lei sau cu până la 200 de ore de muncă în folosul comunităţii». Reamintim tuturor că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor!”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin.
Bianca METEŞ