0 1 minut 3 ani

În seara zilei de duminică, 15 mai, la sediul Poliției Municipiului Caransebeș s-a prezentat un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Borlova, care a predat un portofel ce conținea mai multe documente personale și suma de peste 5.500 de lei, pe care acesta l-a găsit în cursul aceleiași zile, în fața unui magazin din localitatea Turnu Ruieni.

„În urma verificărilor efectuate a fost identificată persoana căreia îi aparținea portofelul, o femeie de 25 de ani, din Caransebeș. Acesta s-a prezentat la sediul Poliției, fiindu-i predat bunul pierdut. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin transmit sincere aprecieri și felicitări persoanei care a dat dovadă de un spirit civic desăvârșit!”, se arată într-un comunicat semnat de Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ.

Mădălina DOMAN