0 1 minut 3 ani

În perioada Sărbătorilor Pascale, aeronavele Inspectoratului General de Aviație au fost la datorie zilnic, intervenind de 71 de ori pe întreg teritoriul național.

Dintre cele 71 de misiuni operative, 64 au fost intervenții SMURD, prin care au fost salvate 57 de persoane aflate în dificultate.

Intervențiile SMURD au fost realizate de elicopterele și avionul Cessna Citation V, prin Punctele de operare aeroemedicale, astfel: Constanța 11 intervenții, Târgu Mureș 9 intervenții, Jibou 9 intervenții, București 8 intervenții, Iași 7 intervenții, Craiova 7 intervenții, Arad 5 intervenții, Caransebeș 4 intervenții şi Galați 4 intervenții.

În ceea ce privește componenta de ordine și siguranță publică, elicopterele IGAv au acordat sprijin şi structurilor operative ale Ministerului Afacerilor Interne, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General de Aviație. (B. Naum)