0 2 minute 2 ore

La data de 8 noiembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că soacra sa, Dumitrescu Angela, în vârstă de 79 de ani, a plecat într-o direcție necunoscută și nu a mai fost găsită. Din primele verificări efectuate, oamenii legii au constatat că femeia se afla împreună cu ginerele său pe un teren extravilan din apropierea localității Mehadia, unde desfășurau activități agricole, iar la un moment aceasta s-ar fi îndepărtat fără ca bărbatul să observe direcția în care a plecat.
La momentul dispariției, femeia era îmbrăcată cu o geacă neagră și pantaloni maro. Semnalmente: înălțime 1,55 m, greutate 43 kg, ochi căprui, păr negru, tuns scurt, cunoscută cu afecțiuni medicale. Politiștii din cadrul Poliției Stațiunii Băile Herculane, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4 Poliţie Rurală Mehadia, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului Transporturi Feroviare Băile Herculane, al salvamontiștilor din cadrul Salvamont Caraș-Severin și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraș-Severin, desfășoară activități specifice pentru depistarea femeii.
Persoanele care dețin informații utile cu privire la persoana dispărută sunt rugate să anunțe de îndată cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112. (G. Luca)

Lasă un răspuns