După ce la primele ore ale dimineții, a mai avut loc un accident în aceeași zonă, astăzi, în jurul orei 14:00, pe DN 6, între localitățile Jupa și Căvăran, la Kilometrul 465, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule.
În urma impactului, cinci persoane au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, ne-au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 13:50, pe DN 6, la Kilometrul 465, la ieșirea din localitatea Jupa către Caransebeș, un bărbat de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcția Orșova către Caransebeș, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu un autoturism condus de o femeie de 37 de ani.
În urma impactului, au fost răniți cei doi conducători auto, respectiv bărbatul de 58 de ani și femeia de 37 de ani, precum și celelalte persoane aflate în autoturismul condus de femeie: o femeie de 55 de ani, o fată de 10 ani și un copil de 3 ani.
Toate cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, se mai arată în comunicatul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
(Foto: Loga N Yonuț)
Cosmin VLAD